Istoricul localităţii
În ceea ce priveÅŸte istoricul satelor comunei Rus, majoritatea datează din anul 1300. Satul Rus datează din anul 1325 ÅŸi se afla în proprietatea familiei Sabori, ÅŸi anume a lui Sabori Ioan. Acesta a amenajat satul Apafy, pe care l-a vandut apoi lui Banfy Dionisie.
De- lungul vremii satul Rus a suferit numeroase atacuri şi devastări din partea turcilor şi austro-ungarilor şi a avut foarte mulţi proprietari.
Pe teritoriul localităţii Rus a fost descoperit in anul 1969 la locul numit "Poiana lui Dănilă" un tezaur monetar compus din 56 de piese de argint înÅŸiruite intre anii 1660-1699.
Rusul a fost prezent în viaÅ£a politică ,astfel în anul 1920 au participat la alegerile parlamentare ale României, dându-ÅŸi votul lui T.Mihali, iar Aurel BilÅ£iu încadrat în P.N.T. a obÅ£inut în numărate rânduri un loc în senatul României.
De- lungul vremii satul Rus a suferit numeroase atacuri şi devastări din partea turcilor şi austro-ungarilor şi a avut foarte mulţi proprietari.
Pe teritoriul localităţii Rus a fost descoperit in anul 1969 la locul numit "Poiana lui Dănilă" un tezaur monetar compus din 56 de piese de argint înÅŸiruite intre anii 1660-1699.
Rusul a fost prezent în viaÅ£a politică ,astfel în anul 1920 au participat la alegerile parlamentare ale României, dându-ÅŸi votul lui T.Mihali, iar Aurel BilÅ£iu încadrat în P.N.T. a obÅ£inut în numărate rânduri un loc în senatul României.
Satul Fîntînele-Rus datează din anul 1338, fiind consemnat în documente sub denumirea de Kabalapataka - tradus in româneÅŸte “Valea Iepei”. Denumirea sa derivă din cuvântul latin “caballus” care înseamna cal, ÅŸi cel secuiesc Kabala, care se traduce iapă.
Satul Buzaş datează din anul 1375.
PRIMELE URME DE LOCUIRE.
Satul Buzaş datează din anul 1375.
PRIMELE URME DE LOCUIRE.
ATESTAREA DOCUMENTARÄ‚ ÅžI EXPLICAREA TOPONIMULUI
Valea SomeÅŸului, unde este aÅŸezat satul Rus, respectiv în sectorul dintre localităţile Căpâlna ÅŸi Jibou, a fost prea puÅ£in cercetată, exceptând investigaÅ£iile lui I. Ferenczi ÅŸi N. Gudea pentru clarificarea limesului roman din zonă. Această regiune a prezentat condiÅ£ii prielnice de locuire din cele mai vechi timpuri. În urma unei periegheze, la care au participat specialiÅŸti de la Muzeul JudeÅ£ean de Istorie ÅŸi Artă din Zalău, s-a constatat o concentrare esenÅ£ială de locuire în acest spaÅ£iu.
În grădinile ultimelor case din Rus (nr. 104 – 108) dinspre BuzaÅŸ, pe terasa pleistocenă a SomeÅŸului, din locul numit "Åžesul lui Măican", au fost colectate cu această ocazie fragmente de ceramică preistorică atipice ÅŸi fragmente prefeudale. Pe teritoriul actual al satului a fost identificată o aÅŸezare din neoliticul superior sau bronz. Din perioada hallstatului timpuriu (Ha1) datează un depozit de bronz, descoperit în condiÅ£ii necunoscute, probabil în anul 1864. Din acest depozit, în colecÅ£ia Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, au intrat două celturi (dintre care unul cu gura concavă ÅŸi fără toartă ÅŸi altul cu decor unghiular având lungimea de 12 cm, respectiv 13 cm), o psalie, o faleră cu tortiÅ£e cu diametrul de 5,4 cm., un inel cu diametrul de 4,9 cm, unul fragmentar din bară de secÅ£iune triunghiulară ÅŸi un fragment dintr-un ac cu gâtul umflat, lung de 6 cm. Probabil tot din acest tezaur să fi ajuns două psalii în muzeele de la Viena ÅŸi Mainz. De asemenea, aparÅ£ine acestui tezaur un topor de bronz cu lungimea de 14,6 cm ÅŸi lăţimea tăiÅŸului de 4,4 cm, din fosta colecÅ£ie a gimnaziului din Reghin. Astfel tezaurul s-a împrăştiat ÅŸi aparÅ£ine mai multor colecÅ£ii muzeale. Decei aÅŸează acest tezaur alături de cele de la GuÅŸteriÅ£a, Bunderf, Kaszapuzta… Descoperirea, cu ocazia perieghezei amintite, în hotarul satului a unor fragmente ceramice preistorice ÅŸi prefeudale dovedeÅŸte continuitatea de locuire a acestui teritoriu.
În epoca romană, regiunea făcea parte din provincia Dacia, aflându-se în zona sistemului apărării romane, respectiv sectorul dintre castrele Tihău ÅŸi Căşei. I. Ferenczi a descris limesul roman între Tihău ÅŸi Ileanda, subliniind că principalele turnuri sunt plasate pe înălÅ£imile din stânga râului, dar se pot semnala câteva obiective, mai mult sau mai puÅ£in sigure, ÅŸi în dreapta SomeÅŸului. Noutăţi referitoare la limesul roman, în zona localităţii noastre, va aduce ÅŸi cercetarea următorului sector al sistemului de nord al apărării Daciei romane, situat la est de localitatea Ileanda.
În grădinile ultimelor case din Rus (nr. 104 – 108) dinspre BuzaÅŸ, pe terasa pleistocenă a SomeÅŸului, din locul numit "Åžesul lui Măican", au fost colectate cu această ocazie fragmente de ceramică preistorică atipice ÅŸi fragmente prefeudale. Pe teritoriul actual al satului a fost identificată o aÅŸezare din neoliticul superior sau bronz. Din perioada hallstatului timpuriu (Ha1) datează un depozit de bronz, descoperit în condiÅ£ii necunoscute, probabil în anul 1864. Din acest depozit, în colecÅ£ia Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, au intrat două celturi (dintre care unul cu gura concavă ÅŸi fără toartă ÅŸi altul cu decor unghiular având lungimea de 12 cm, respectiv 13 cm), o psalie, o faleră cu tortiÅ£e cu diametrul de 5,4 cm., un inel cu diametrul de 4,9 cm, unul fragmentar din bară de secÅ£iune triunghiulară ÅŸi un fragment dintr-un ac cu gâtul umflat, lung de 6 cm. Probabil tot din acest tezaur să fi ajuns două psalii în muzeele de la Viena ÅŸi Mainz. De asemenea, aparÅ£ine acestui tezaur un topor de bronz cu lungimea de 14,6 cm ÅŸi lăţimea tăiÅŸului de 4,4 cm, din fosta colecÅ£ie a gimnaziului din Reghin. Astfel tezaurul s-a împrăştiat ÅŸi aparÅ£ine mai multor colecÅ£ii muzeale. Decei aÅŸează acest tezaur alături de cele de la GuÅŸteriÅ£a, Bunderf, Kaszapuzta… Descoperirea, cu ocazia perieghezei amintite, în hotarul satului a unor fragmente ceramice preistorice ÅŸi prefeudale dovedeÅŸte continuitatea de locuire a acestui teritoriu.
În epoca romană, regiunea făcea parte din provincia Dacia, aflându-se în zona sistemului apărării romane, respectiv sectorul dintre castrele Tihău ÅŸi Căşei. I. Ferenczi a descris limesul roman între Tihău ÅŸi Ileanda, subliniind că principalele turnuri sunt plasate pe înălÅ£imile din stânga râului, dar se pot semnala câteva obiective, mai mult sau mai puÅ£in sigure, ÅŸi în dreapta SomeÅŸului. Noutăţi referitoare la limesul roman, în zona localităţii noastre, va aduce ÅŸi cercetarea următorului sector al sistemului de nord al apărării Daciei romane, situat la est de localitatea Ileanda.
Vechimea aÅŸezării omeneÅŸti de pe teritoriul actual al satului o putem căuta ÅŸi în toponimie ÅŸi hidronimie. Astfel, toponimul "Părăul Cetăţii", care coboară spre SomeÅŸ din regiunea deluroasă ÅžimiÅŸna-Gârbou, respectiv la vest de Dealul Runcului, este numele unui loc unde oamenii ÅŸtiu din moÅŸi strămoÅŸi că a existat, cândva, o cetate. Vechimea acestor cetăţi, care se păstrează în toponimia locală, este greu de stabilit. "Vârsta" unora dintre ele este foarte mare, datând din timpuri preistorice, a altora din vremea daco-romană sau din zorii Evului Mediu. Într-o listă întocmită de Mircea Rusu sunt consemnate multe localităţi unde ar fi existat cetăţi feudale timpurii. Printre acestea, aflate în zona SomeÅŸului unit sălăjean, se numără localităţile Dobrocina, Rus, ÅžimiÅŸna; toate trei situate în stânga râului, care este una din zonele cu cele mai multe urme de locuire.
Prima menÅ£iune documentară a localităţii Rus datează din anul 1325, când a purtat denumirea Symisne, după valea care curge dinspre satul ÅžimiÅŸna ÅŸi era proprietatea familiei Sombori Ioan a lui Martin. Acesta a dat-o zălog familiei Apaffi care, la rândul ei, a vândut-o lui Banffi Dionisie, fiul lui Toma, în anul 1325. O altă ramură a familiei Banffi, baronul Stefan, fiul lui Dionisie ÅŸi Dezideriu Losoncy, fiul lui Ladislau au pretins în anul 1366 o parte din satul Rus, însă voievodul le-a respins cererea pe motiv că Toma a cumpărat-o din sârguinţă proprie. După clasarea din 1381, jumătate din hotarele satului au ajuns în posesiunea lui Régheny Stefan. În monografia sa I. Kadar prezintă un număr considerabil de proprietari din anul 1325 până-n 1894, precum ÅŸi iobagii de pe aceste pământuri, cum ar fi Rafa, Bora, Pop Ionuc, etc. ; nume frecvente ÅŸi azi printre locuitorii satului Rus. Sunt menÅ£ionate în 1866, în aceeaÅŸi monografie, mai multe nume de familii române ca proprietari cu drept de nobili: 4 din familia FerÅŸeti, 14 din familia Precup, 2 din familia Meciu, 1 din familia Matei, 1 din familia Barbul, 1 din familia BucÅŸe, 1 din familia Bote ÅŸi 1 din familia Criste. Potrivit informaÅ£iilor lui I. Kadar, la început satul ar fi fost aÅŸezat pe malul drept al SomeÅŸului, în partea de hotar numită Răfeni, un platou situat dincolo de calea ferată. Aici este atestată documentar în 1553, o localitate cu numele Raffa ÅŸi care exista ca aÅŸezare separată până în 1630, dată de la care stăpânitorii săi vor fi identici cu cei ai aÅŸezării Rus. Asfel că, în 1781, se afirmă că "Răffenii au aparÅ£inut întotdeauna de Rus". Adevărul în legătură cu cele susÅ£inute de Kadar încă nu-l putem ÅŸti. S-ar putea ca aÅŸezarea Raffa să fi fost mai veche decât Rusul ÅŸi un grup de locuitori de aici să fi întemeiat aÅŸezarea din stânga SomeÅŸului, cum tot atât de plauzibilă poate fi ipoteza conform căreia, Rusul fiind mai vechi, câÅ£iva locuitori de aici, în urma defrişărilor efectuate în dreapta SomeÅŸului, să fi pus bazele aÅŸezării Raffa. De altfel, tot Kadar notează: "Răfeni în limba română înseamnă margine".
De-a lungul secolelor, localitatea Rus a fost menÅ£ionată în documente sub mai multe denumiri: Symisne (1325), Symisne allie nomine Wruzmezeu (1366), Oruzmezeu (1381), Orezmezew (1508), OroszmezÅ‘ (1733), Russi (1750), Ruszu (1850) ÅŸi OroszmezÅ‘ (1854).
Prima denumire sub care apare localitatea Rus în documentul de la 1325 este aceea de Symisne, denumire de origine slavă pe care a primit-o de la Valea ÅžimiÅŸnei, vale a cărei apă nu seacă decât în cazuri excepÅ£ionale ÅŸi care udă de sute de ani hotarul satului. Această denumire continuă să fie folosită până în 1366, când – alături de Symisne, apare ÅŸi numele Wruzmezeu, lângă SomeÅŸ.Wruzmezeu este redarea lui OroszmezÅ‘, care înseamnă, tradus din maghiară, "câmpul lui Rus " sau "câmpul rusului". Originea acestui toponim poate fi găsită în antroponimie sau în onomastică, aceasta fiind influenÅ£ată de evoluÅ£ia ÅŸi de aÅŸezarea slavilor ÅŸi a altor populaÅ£ii în Transilvania; etnii cu care românii au trăit sau cu care au venit în contact: maghiari, secui, ruteni, ucrainieni, etc. În 1381 satul este atestat sub denumirea Oruzmezeu, iar – începând cu 1733 – OroszmezÅ‘, toponimul cu cea mai îndelungată întrebuinÅ£are. Prima dată denumirea satului apare în româneÅŸte sub forma Russi în 1750, în conscripÅ£ia lui Pavel Aron, iar în 1831, Rusu. Din 1854 începe să fie din nou numit OroszmezÅ‘.O altă explicaÅ£ie plauzibilă a originii acestui toponim ar putea fi oferită de cuvântul latinesc "rus, ruri" căruia dicÅ£ionarul latin-român îi oferă următoarele sensuri: "proprietate la Å£ară, ogor, câmp, Å£ară". Cel puÅ£in primele trei sensuri pot fi corelate cu un anumit specific al aÅŸezării, care ar fi putut reprezenta proprietatea vreunui demnitar roman, proprietate cuprinzând ogoare roditoare în fertila luncă a SomeÅŸului, câmpuri prielnice culturilor agricole. O asemenea etimologie ar dovedi, ÅŸi pe cale lingvistică, existenÅ£a ei din timpul stăpânirii romane sau chiar mai devreme.
Prima denumire sub care apare localitatea Rus în documentul de la 1325 este aceea de Symisne, denumire de origine slavă pe care a primit-o de la Valea ÅžimiÅŸnei, vale a cărei apă nu seacă decât în cazuri excepÅ£ionale ÅŸi care udă de sute de ani hotarul satului. Această denumire continuă să fie folosită până în 1366, când – alături de Symisne, apare ÅŸi numele Wruzmezeu, lângă SomeÅŸ.Wruzmezeu este redarea lui OroszmezÅ‘, care înseamnă, tradus din maghiară, "câmpul lui Rus " sau "câmpul rusului". Originea acestui toponim poate fi găsită în antroponimie sau în onomastică, aceasta fiind influenÅ£ată de evoluÅ£ia ÅŸi de aÅŸezarea slavilor ÅŸi a altor populaÅ£ii în Transilvania; etnii cu care românii au trăit sau cu care au venit în contact: maghiari, secui, ruteni, ucrainieni, etc. În 1381 satul este atestat sub denumirea Oruzmezeu, iar – începând cu 1733 – OroszmezÅ‘, toponimul cu cea mai îndelungată întrebuinÅ£are. Prima dată denumirea satului apare în româneÅŸte sub forma Russi în 1750, în conscripÅ£ia lui Pavel Aron, iar în 1831, Rusu. Din 1854 începe să fie din nou numit OroszmezÅ‘.O altă explicaÅ£ie plauzibilă a originii acestui toponim ar putea fi oferită de cuvântul latinesc "rus, ruri" căruia dicÅ£ionarul latin-român îi oferă următoarele sensuri: "proprietate la Å£ară, ogor, câmp, Å£ară". Cel puÅ£in primele trei sensuri pot fi corelate cu un anumit specific al aÅŸezării, care ar fi putut reprezenta proprietatea vreunui demnitar roman, proprietate cuprinzând ogoare roditoare în fertila luncă a SomeÅŸului, câmpuri prielnice culturilor agricole. O asemenea etimologie ar dovedi, ÅŸi pe cale lingvistică, existenÅ£a ei din timpul stăpânirii romane sau chiar mai devreme.